Prima menţiune documentară cu privire la existenţa comunei Măciuca se află într-un hrisov semnat de domnitorul Ţării Româneşti, Vlad Înecatul, la 10 iulie 1531, în Bucureşti: ”Din mila lui Dumnezeu, Io Vlad Voevod şi domn a toată ţara Ungrovlahiei, fiul prea-bunului şi marelui  Vlad Voevod, dă domnia mea această poruncă a domniei mele boierului domniei mele, jupanul Fârtat Pârcălap şi cu fiii săi câţi îi va Dumnezeu, ca să le fie… în Măciuca o cină oricât se va alege din partea lui Vâlsan şi de la Manea şi de la Costea, pentru 970 aspri gata. De aceea am dat şi domnia mea ca să-i fie lui Fârtat Pârcălab de o cină şi de o habă lor şi nepoţilor şi strănepoţilor lor şi oricui i s-ar întampla dintre dânşii mai înainte moarte, moarte prădalnică să nu fie, ci să fie celor rămaşi ai lor şi de nimeni neatins în veci, după spusa domniei mele.

Iată şi martorii: Jupan Drăghici, fost vornic şi Jupan Theodor fost mare logofat şi Jupan Lerban mare vornic şi Jupan Vâslan mare logofat şi Radul vistier şi Drăghici spătar şi Udrişte paharnic şi Danciul comis şi Stoica stolnic şi alţi Stoica mare postelnic. Ispravnic Tatul logofăt. Şi eu Florea care am scris în cetatea Bucureşti, luna iunie 10 zile, în anul 7039 (1531). 

Io Vlad Voevod din mila lui Dumnezeu domn” 

Al doilea act este din 28 octombrie 1599 în timpul domniei lui Mihai Viteazu în care apar nume de luptători măciuceni în bătălia de la Şelimber. (Documente privind Istoria României; veacul XVI-B  Ţara Românească, vol II, doc. nr. 100)

Comuna Măciuca apare cu numele Mecsuka din judeţul Wultzer în harta Olteniei în 1723 datorită lui Frederich Schwantz căpitan în regimentul austriac  Heister. El face o descriere a Olteniei, care apare ca anexă la hartă. Deci, consemnarea cartografică a comunei Măciuca apare înaintea anului 1723 (Vasilescu, 1926, 341, 347).

Generalul Von Bauer scrie în anul 1778 memoriile sale în care sunt amintite satele “Metzuka de sus” şi “Metzuka de jos”, moşioare cu pădure şi vii situate pe Tzerna (Cerna) (Karadja, 1924,  306).

În anul 1821 mulţi locuitori au mers la luptă în oastea lui Tudor Vladimirescu printre care amintim pe Alexandru Măciuceanu care a fost ţinut cu forţa la Constantinopol 12 ani aşa cum spun urmaşii din neamul său (Vârtosu, Vladimirescu, 1927).

Unirea principatelor şi domnia lui Alexandru Ioan Cuza a influenţat şi a ajutat locuitorilor satelor cu carte sau neştiutori de câte să înţeleagă căci constituţia se aplică tuturor şi că toţi sunt obligaţi să înveţe măcar 4 clase primare, să lucreze pământul, să deprindă priceperea de a confecţiona cele necesare pentru îmbrăcăminte, anexele gospodăreşti etc. 

Comuna Măciuca este aproape de Irimeşti, localitatea în care a copilărit şi s-a format adolescentul Petrache Poenaru, cel care a contribuit prin funcţia sa la implementarea reformelor vremii. 

Locuitorii din comuna Măciuca au luat parte la Războiul de Independenţă din 1877-1878 aşa cum ne demonstrează cartea  “Eroilor Neamului” şi chiar un dicţionar al luptătorilor în care am găsit două nume de măciuceni la mauzoleul din Bulgaria.

În anul 1913 măciucenii au participat la cel de-al doilea război balcanic să scape alături de alte popoare vecine de cei care ne-au asuprit secole. 

În timpul primului război mondial n-a ocolit Măciuca, în această perioadă s-au distrus arhivele şcolilor şi arhiva primăriei. Au căzut la datorie 95 de locuitori. 

În timpul primului război mondial Dumitru Drăghicescu este trimis la Paris şi Londra pentru a conduce acţiunea de recunoaştere a sacrificiilor făcute de români în război şi de respectarea drepturilor României asupra teritoriilor locuite de românii din Austro-Ungaria.

În perioada dintre cele două războaie mondiale au existat organizaţii ale PNL şi PNŢ dar şi simpatizanţi ai PCR.

Nici războiul din 1941-1945 nu ne-a ocolit. Ne-au ocupat instituţiile şi unele case mai înstărite printre care casa Drăghicescu . S-au hrănit cu ce era mai bun, au luat ceea ce le-a trebuit pentru front, au umblat pe la arhive. Am avut şi refugiaţi în localitatea noastră care la sfârşitul războiului au fost obligaţi să se întoarcă în Basarabia. Şi-au pierdut viaţa 76 de soldaţi printre care şi tânărul învăţător Constantin Popa din satul Botorani.